Este reteta (ne)fericirii cunoscuta si dictata de convingeri?
Aseara am inceput sa ma uit la un serial. Se numeste Anotherself si este o productie turceasca. Am trecut peste melodia limbii (dintre toate limbile auzite de mine limba turca nu imi place deloc) si mi-am dat seama ca ma recunosc in fiecare personaj cate putin. Ba chiar am si fost in situatii similare. Nu fac spoiler (de abia am vazut 3 episoade), dar spun ca e ceva ce poate fi inclus in programul de binging.
Cum spuneam, m-am recunoscut in cateva dintre stari si situatii, iar gandurile au ajuns in vremea copilariei in care cele mai auzite cuvinte/ intrebari si “incurajari” erau:
Cine a mai pomenit? (Adica nu exista)
Unde, la cine ai mai vazut? (Validarea din exterior)
Naiba a mai intalnit asa! (Fii si tu ca toata lumea)
Nu exista asa ceva! (Nici macar nu are rost sa incerci)
De ce sa te chinui? (Stai in banca ta)
Nici macar nu stii despre ce e vorba! (De ce sa inveti ceva nou)
Te manaca pe tine in cur sa faci altfel! (Habar n-ai de capul tau)
Si cu aceste “proverbe” bine intiparite in minte am pornit pe drumul vietii si (nu) am luat decizii in diverse situatii. Pentru parinti asta era reteta succesului in viata: asculti de ei-iti e bine, nu asculti- te fac ei sa asculti cumva ca stiu ei mai bine!
Unii dintre noi am ajuns oameni de succes. Am ajuns sa facem performanta in joburi care nu ne plac si sa ne fie greu sa ne trezim dimineata pentru ca nu gasim nimic bun la locul de munca. Am ajuns sa stam in relatii toxice pentru ca, nu-i asa, tragi sa fie bine. La inceputul anilor 90 credeam ca stresul este o gluma proasta si ca nu exista. Astazi facem casa buna cu el si mergem mana in mana. Mai cautam sa il fentam, sa il pacalim, dar greu mergem sa ii cautam radacina sa o taiem sau sa ii plantam una buna si fara noduri in loc. Uneori nici nu stim de unde vine si cum ne ia prin invaluire. Cert e ca tot mai prezent
Mi-am adus aminte de povestea cu femeia care taia bucata de carne la fiecare dintre capete atunci cand pregatea friptura. Fiica ei a intrebat-o de ce face acest lucru si raspunsul a venit imediat: “pentru ca asa se face”. Nemultumita, fata a mers la matusa ei si a intrebat-o. Raspunsul acesteia a fost putin diferit: “pentru ca asa am invatat reteta de la mama mea”. Asa ca a mers si la bunica si aceasta i-a spus:”Mama mea obisnuia sa taie muschiul la fiecare dintre capete pentru ca nu incapea in tava de copt. Pentru ca am mostenit tava mamei am continuat obiceiul.” Si uite asa a fost transmisa o “reteta” din generatie in generatie, chiar daca ar fi putut fi adaptata timpurilor si situatiei actuale.
toate cele de mai sus, pe termen lung, se traduc in lipsa curajului si a increderii in propriile forte. Am “beneficiat” de aceste lipsuri toata viata. Nu am facut lucruri curajoase multa vreme pentru ca…nu am avut nici motivatia, nici curajul si nici increderea ca as putea reusi altfel. Mi-a crescut mult nivelul de frustrare vazand ca ideile mele, cele care prindeau contur in mintea mea acum multi ani, apar acum implementate de catre altii. M-am ofticat tare cand mi s-a spus in fata ca nu pot sa fiu ceva ce nu exista.
Am avut intotdeauna un locsor al meu, o cutiuta ascunsa in care mi-am pus curajul si increderea. Le-am scos in anumite momente- de cele mai multe ori in momente in care nu am avut incotro. Acum caut sa le fac loc din ce in ce mai mult in felul in care se desfasoara lucrurile. Sa imi pun cat mai putin frane si in loc de “dar daca…” sa spun “ia sa vad cum fac sa…”.
Suntem diferiti, avem sisteme de valori diferite, ne ghidam dupa principii si modele diferite, asadar nu putem astepta validarea exteriorului pentru o chestiune care vin din interiorul nostru.
Recunostinta este inamicul principal al fricii si al furiei!
Oricand avem posibilitatea si oportunitatea de a fi asa cum ne dorim noi sa fim si de a ne construi viata asa cum am visat-o!
Keep up the good work!