Dupa 2 ani de pandemie, lockdown, masca, restrictii, vaccin, nevaccin, gripe, calatorii, vacante anulate, scoala online, lucru remote nici nu am apucat sa spunem “hop” ca ne-am trezit martorii unui razboi.
Martori pentru ca nu sunt de acord cu ideea si formularea ca este “razboiul nostru, al tuturor” . Stiu ca o sa imi iau multe injuraturi, ridicari de sprancene si cine stie ce rosii stricate, dar nu cred in expresia asta. In primele 2 zile de razboi am fost tare afectata de evenimente. Toate stirile puse repeat erau coplesitoare pentru orice om, oricat de stana de piatra ar fi fost. In orice caz, pare ca televizorul…media in general…incearca sa te puna in starea de “viata e grea, coplesitoare, avem numai probleme si nu avem resurse sa iesim din ele”. Am inceput sa citesc mai mult, sa ma informez si din alte surse, nu doar din “cele oficiale indicate de statul roman” si mi-am dat seama ca “imaginea” prezentata nu prea era sustinuta de continut. Parca am vazut o fortare in materie de PR si discurs, astfel incat se inoculeze anumite idei. Nu puteam sa explic exact ce nu inteleg, ce nu mi se pupa, dar era ceva in mine care imi spunea ca imaginea, zilele acelea, vinde intr-un anumit fel. Ca imparte oamenii intre pro si contra fara a mai exista vreo zona gri, de dezbatere, de mijloc, zona in care sa putem discuta si asculta opinii, zona in care sa avem libertatea de a ne explima niste opinii care nu sunt intotdeauna conforme cu un anumit standard.
Ca sa ne fie clar si sa nu patinam in gol: este limpede ca ce face Putin inseamna terorism, crime de razboi, masacru. Pe de alta parte, de la inceputul razboiului, vestul a fost cel mai mare finantator al acestuia (chestii de politica si economie). Si, recunosc public, nu sunt deloc #teamzelensky! Oricat de erou incearca media sa il prezinte. Mi se pare prea multa imagine pe o carcasa goala! Din pacate oameni simpli, in special copii au de suferit. Pe ei trebuie sa ii ajutam! Fiecare cum poate!
Las razboiul deoparte caci nu se va termina curand si nici nu ma pricep la geo-politica si negocieri diplomatice. Asa ca ma uit la o categorie care este foarte prezenta in vietile noastre: meseria de influencer!
Am gasit aceasta definitie pentru influencer: lider de opinie cu abilitati, carisma, autoritate, responsabilitate, implicare si persuasiune ce are ca scop raspandirea si amplificarea mesajelor promotionale in numele companiilor si marcilor , in schimbul unei recompense. Urmaresc, adica ma uit ce fac, cativa influenceri de la noi din tara. Ba unii dintre ei au devenit influenceri prin natura meseriei, avand job-uri la vedere si foarte conectate cu piata media de la noi. Unii dintre ei sunt chiar oameni cu pretentii care isi permit un anumit stil de viata. O imagine aspirationala putem spune! Dar ce te faci cand tu, mare influencer, mare director de companie, te lauzi ca bei sampanie scumpa si nici numele nu stii sa i-l scrii? Chiar nu poti sa citesti eticheta aia si sa scrii pe litere? Chiar scrii cum ai auzit tu prima data cand ai baut sampanie din asta? Nu, nu era typo. Nu mai spun ca de scris corect in limba materna sau de scris corect in limba engleza (unele formulari sunt chiar deosebite) cand pun hashtag-uri cu #lovemyfamily si #lovemylife.
Ii las si pe influenceri deoparte. Nu ma imbogatesc cu nimic si nu prea ma influenteaza in niciun fel. Revin a zilele noastre si la viata. La aia traita.
Cati dintre noi (mai) avem viata? Cati mai traim? Dar oare ce inseamna sa traiesti? Cati mai facem ceea ce ne place cu adevarat sa facem? Ne raportam societatii sau strazii pe care locuim? Ne raportam mediului si colegilor de la birou? Ne construim bine imaginea in online si in offline si cand ajungem in patul nostru parca nu ne gasim locul? Dupa ce reguli functionam? Stim ce ne dorim? Stim ce vrem? Stim ce vrem sa fim si cum trebuie sa ne obtinem?
Suntem pe fuga! Ducem o lupta- nici noi nu stim cu cine! Cautam toleranta dar nu putem tolera! Devenim politisti ai corectitudinii politice! Ne transformam fix in cei pe care ii condamnam! Bagam PR la greu sa astupam lipsuri! Dezvoltam bule din care picam de foarte sus atunci cand se sparg! Suntem incapabili de a ne purna conform denumirii job-ului de pe cartea de vizita! De cele mai multe ori reactionam in loc sa cumpanim! Pe scurt, viata ne este dominata de frica si aceasta frica ne paralizeaza simturile (stiti cu totii mantra din DUNE). Stim foarte clar ce nu vrem, dar suntem incapabili sa definim ce ne dorim, iar expresia “imi asum” a devenit o banalitate pe care o spun si copiii de clasa a 7 a!
Traim in haos si angoasa este noul normal (gasiti mai mult detalii la Marian Salzman-futurolog). Totul e pe graba si nu avem timpul necesar pentru a face ordine in vietile noastre. Obosim in cursul saptamanii si in weekend stam la incarcat pentru un nou ciclu pe campul de lupta. Nu am spus nimic nou! Cu totii am simtit asta! Cu totii simtim frustrate si incompenenta zi de zi. Eu as mai adauga si niste superficialitate si autosuficienta. Aceste doua elemente parca devin paternul viitorului…motiv pentru care nu inteleg aparitia Metaversului (despre asta intr-un episod urmator).
Ce a fost prima data: continutul sau imaginea? Se poate imagine fara continut pe termen lung? Este continutul esenta unei imagini bine definite?