De cele mai multe ori in viata asta pe care am bifat-o aici e Pamant am facut lucruri cu teama si grija de a nu-i leza pe cei din jur. Si nu este vorba despre actiuni de natura fizica. Vorbesc despre actiunile, activitatile, frazele atent alese astfel incat interlocutorii sau participantii la discutie sa nu ma considere increzuta, sa nu cumva sa ii fac sa se simta stanjeniti sau inferiori mie.
Cu multi ani in urma am vazut serialul “Sex and the City”. Nu am inteles mare lucru in afara de pantofi si vibratoarele Samanthei. Nu vedeam nici macar cum erau imbracate protagonistele sau cum se comportau in diverse situatii. Am revazut serialul intr-o perioada in care cautam ceva care sa imi distraga atentia de la realitatea de langa mine. Cu ocazia asta mi-au ramas in minte doar Aidan si Mr. Big. Probabil iubirea lipsea cu desavarsire din viata mea si asta cautam. M-am uitat la serial si a treia oara. Anul trecut cu ocazia pandemiei (punct de referinta in calendarul tuturor). Am pornit cu ideea ca ma uit pentru ca este un serial usor, nu ma solicita foarte tare si sigur o sa ma relaxez. Se intalnesc fetele si observ cu cata bucurie si siguranta mergeau pe strada (caut sa vad cand a inceput productia si imi dau seama ca in 1998 in Romania ne cumparam haine de la taraba si nu intelegeam cuvinte precum comunicare, stress, deschidere, iubire de sine, respect fata de propria persoana etc. Stiam doar: daca inveti bine poate o sa ai si tu). Episoadele curgeau, fetele se intalneau, se distrau, discutau, despicau firul in patru, evoluau in cariera, aveau grija de ele si iti lasau impresia ca oricine poate fi asa…daca vrea.
Vine episodul complicat despre realizari si relatii, despre cum ne raportam la situatia celor din jur si pana la urma Miranda arunca bomba:
Fraza de mai sus mi-a ramas in minte multa vreme si m-a facut sa ma gandesc la toate situatiile in care mi-a fost rusine sa port ceva sau sa ma afisez cu ce mi-am cumparat tocmai pentru a nu face oamenii sa sufere, sa ma intrebe de unde si cat am dat pe el si eu sa ma fastacesc si sa inventez un raspuns “satisfacator”.
Mult timp nu am iesit in lume cu un telefon nou (luat pe baza de abonament- nici macar platit integral) pentru ca cei din jurul meu nu aveau un telefon nou. Mi-a fost jena sa scot masina “noua” (cumparata second hand) pentru ca ma intreba lumea despre cat am dat pe ea. Nu mai spun de situatiile in care nu am avut habar cum sa primesc un compliment sau un cadou si ma inroseam ca racu’, imi clocotea sangele in vene, de abia puteam sa ridic privirea din pamant, iar cand o faceam nu reuseam decat sa spun:”eeeii, mersi! Dar nu e cine stie ce!”. Daca nici eu nu ma puteam bucura de ce am, de ce as fi facut-o in functie de reactiile altora?
Timpul trece si daca nu facem exercitiul bucuriei si al recunostintei riscam sa ne trezim iar ca broasca in oala cu apa ce incepe sa fiarba.
Mi-am permis sa imi iau cateva zilele de vacanta in luna mai (nu mai intru in detaliile vinovatiei in legtaura cu vacanta in luna mai cand toata lumea munceste) si am citit o carte scrisa de Harv Eker (Secretele mintii de milionar) in care era descrisa povestea unui om care spunea ca se simte vinovat daca ar avea succes si ar fi bogat pentru ca sunt atatia oameni amarati in lumea asta si el nu ar putea dormi noaptea numai la gandul asta. Si vine intrebarea autorului:
“Cu ce ii ajuti pe cei amarati si saraci daca si tu esti unul dintre ei? Nu faci decat sa ingrosi randurile si sa atragi si mai multa suferinta in viata ta!”
S-a strigat bingo! Cu ce ii ajut eu pe cei din jur daca ma ascund? Ce beneficiu imi aduc mie daca nu imi impartasesc bucuria si succesul? Nu voi putea sa ma sarbatoresc nici macar singura acasa! De ce trebuie sa ma justific sau chiar sa ma scuz eu pentru succesul meu doar ca ceilalti sa nu para ca sunt increzuta? Nu mi-a sosit nimic peste noapte, nu mi-a picat nimic in brate si “succesul asta instant” are in spate niste ani de munca si niste neuroni munciti. Sunt oare eu responsabila pentru gandurile celor din jur?
Ultimele studii arata ca in urma succesului vine si increderea in sine. Increderea aia bine infipta si insusita. Pentru ca este venita pe o baza solida si muncita. Doar avand incredere si impartasind fericirea putem atrage si mai mult bine in viata noastra. Pe modelul ca suntem niste magneti si “cine se aseamana se aduna” la fel se intampla si cu gandurile, sentimentele, actiunile si rezultatele noastre.
Principalul motiv pentru care cei mai multi oameni nu primesc ceea ce doresc este pentru ca nu stiu ce vor! Suntem merituosi numai daca asa ne consideram noi, nu daca ne spun altii). Cum spunea Henry Ford: “Fie ca crezi, fie ca nu crezi- ai dreptate!”