“Fara mine nu esti in stare de nimic!”, “Tu nu vezi ca nu ai cum?” , “Faci cum spun eu!”, “Oricum nu te crede nimeni!”, “De ce te chinui tu cu asta ca oricum nu stii daca iti iese?”, “Cand o sa ajungi tu la casa ta faci cum vrei!”
Si uite asa am ajuns la casa mea si nu am facut cum am vrut. Am facut cum am stiut si cum am fost “invatata”. De fapt…acum imi dau seama ca nu am facut. 30 de ani am trait cu teama de a nu face ceva gresit si cu convingerea ca mai bine nu faci ca oricum nu se poate si decat sa ai un esec mai bine nu te mai apuci de acel lucru.
Primii 24 de ani i-am petrecut in casa parintilor si cu prima ocazie cu care am putut sa imi iau zborul am facut-o. Credeam eu ca voi fi libera si ca o sa pot sa fac tot ce mi-a fost interzis in trecut. As fi putut sa fac asta daca nu as fi carat cu mine toate fricile si neputintele si limitarile predate acasa si la scoala. Si ce sa vezi? Eram singura, eram intr-o relatie, eram singura intr-o relatie si ma izbeam de niste ziduri pe care nu le intelegeam si despre care nu ma avertizase nimeni. Am facut copil! Copilul crestea si atentia mea si-a schimbat treptat focusul. Intr-o perioada nu ma simteam bine nici fizic si nici psihic cu toate ca eram sanatoasa, aveam tot ce imi doream (asa cum se vedea din afara), doar ca interiorul meu era intunecat si parca ploua de dimineata pana seara.
Am rupt un lant si a urmat o perioada in care parca alergam ca o gaina fara cap nestiind ce sa caut, ce sa fac si cum sa fac. Eram in bataia gloantelor si fugeam intr-un zig zag pe acolo pe unde credeam eu ca e cate o raza de soare. Culmea, tot nu era bine! Starea de stres si nesiguranta o simteam in gat printr-un mare nod pe care multi il cunoastem si in stomac printr-un mare gol pe care multi il avem atunci cand nu stim ce urmeaza.
A urmat o perioada de munca si efort cu mine. Asta este partea de care fuge toata lumea si pe care o considera puerila, sau ca nu exista, sau o tampenie, o pierdere de vreme, pentru nebuni si…nu-i asa…noi nu suntem nebuni si nu avem nevoie de psiholog.
Am ajuns la psiholog si nici nu stiam ce vreau, ce sa cer, de ce ma aflu acolo sau ce vreau eu sa obtin de la viata. Imi aduc aminte ca imi anulam orice idee printr-un simplu “dar”. Am aflat mai tarziu ca acest “dar” anuleaza orice ar exista in fata lui. Practic am reinvatat sa vorbesc cu mine. Am invatat sa ma ascult si am aflat ca gandurile si ideile mele nu erau de fapt cele autentice. Nu imi apartineau. Ci erau influentate de experientele celor de pe langa mine pe care mi le-am insusit inconstient si care mi-au dictat actiunile multa vreme. Motiv pentru care nivelul frustrarilor si neputintelor era in zona rosie.
Mi-am pus creierul la loc, am rearanjat puzzle-ul dupa regulile mele, am inteles ca nu e nimic rau in a gandi cu capul meu si nu e nimic gresit in a exprima o parere chiar daca cei din fata mea nu sunt de acord. Am inteles ca oamenii nu sunt la fel si ca fiecare actioneaza dupa propriile reguli, dorinte sau neputinte.
Cel mai important este ca am invatat sa nu imi mai fie rusine sa deschid gura si sa spun ce gandesc, sa nu imi mai fie teama de judacata celor din jur si sa am incredere ca ce gandesc este chiar bun! Ca nu este nimic gresit in a-ti dori mai mult si in a atinge acele obiective. Si, in pluc, ca nu trebuie sa dai explicatii sau sa te justifici pentru succesul pe care il ai!
Mi-am adus aminte de lucrurile acestea pentru ca de multe ori am avut idei pe care nu le-am pus in practica sau nu au fost luate in seama, iar dupa ani le-am vazut implementate in alte locuri. Am multe exemple, unele dintre ele chiar puerile, insa altele sunt legate de business. Astfel, mi-am data seama ca nu gandesc gresit chiar daca sunt putin iesita din trend, ba de multe ori ideile mele sunt prea avansate pentru a fi intelese de ceilalti la momentul prezent. Motiv pentru care acum nu mai renunt ci merg mai departe pentru ca stiu ca e bine.
Pe langa copil, partener, psiholog, carti, meditatii, natura, filme si alte elemente, pisicile din casa au fost niste profesori de zen tare buni. Da, stiu, pisicile sunt egoiste si se gandesc numai la ele si la cum sa isi manipuleze stapanul astfel incat sa obtina ceea ce doresc.
Care este ziua in care mi-am dat seama ca merit sa am incredere in mine? ASTAZI! ACUM! Fix in momentul asta! Pentru ca atentia si emotiile se intampla la timpul prezent. Daca acum nu suntem atenti la ceea ce ne spune corpul, nici maine nu vom avea ceea ce ne dorim.
Keep up the good work!