48. Pe pozitiv! Subconstientul cheama!

A inceput decembrie. Luna cadourilor. Cea mai frumoasa luna din an. Ma rog…fiecare luna e frumoasa in felul ei. Adevarul e ca pana acum vreo 5-6 ani uram luna decembrie. Era luna in care teoretic familia se aduna la aceeasi masa si iti petreceai sarbatorile in sanul ei cald. La mine, practic, era luna in care plutea cea mai mare tensiune in aer si luna in care in care certurile din familie erau ceva constant. Asa cum sunt cadourile pentru cei cu “cea mai frumoasa luna”.

M-am facut mare si mi-am dat seama ca depinde de mine cum e ziua/luna/ anul. Depinde de mine si atunci cand sunt ceilalti in jurul meu. Fara urma de egoism, este foarte importanta atitudinea si ma bucur tare ca am reusit sa ma educ astfel incat sa filtrez ce este necesar si benefic pentru mine.

Saptamana ce a trecut, cea cu numarul 48, a fost una simpla privita din afara ei. Am fost singura, intr-o tara straina, fara catel, fara purcel. Am avut un zbor de 5 ore si la dus si la intors, am petrecut 6 zile intr-o cultura total diferita, asa ca am avut timp sa imi vad de mintea mea si de prioritatile mele. Intr-un fel, am facut o mica analiza a anului ce aproape se incheie.

Anul 2019 mi-a adus multe provocari din punct de vedere profesional care au avut influenta si in viata personala. A fost un an in care am muncit- cel mai mult dintre toti anii pe care mi-i aduc eu aminte. Am avut multe greutati ce m-au impins sa fiu creativa si sa gasesc solutii acolo unde nici eu nu ma asteptam.

2019 mi-a demonstrat ca trebuie sa am curaj. Sa am curaj sa cer, sa am curaj sa ascult, sa am curaj sa vorbesc, sa am curaj sa raspund, sa am curaj indiferent de situatie.

2019 mi-a aratat ca trebuie sa las temerile deoparte caci am toate resursele sa ma descurc onorabil in orice situatie, ba chiar, am suficiente resurse incat sa imi indeplinesc si unele mofturi…sau mai bine sa le numesc dorinte, sau nevoi.

In ultimul timp tot citeam lucruri legate de… sa spunem abordare in cariera si viata personala, sau NLP. Un cuvant tare des intalnit era ABUNDENTA. Cand orice om aude acest cuvant se gandeste la bani, la lucruri materiale, case si masini, haine scumpe si parfumuri fine, sau cine stie ce filme are fiecare in cap. Ceea ce nu e rau pana la urma. Unele dintre cele enumerate ne ofera uneori un confort necesar. (Doar excesele fac rau!)

Lectia saptamanii trecute a fost ca am multe oferit, am multa dragoste de impartit si cu cat am mai multi oameni aproape mie cu atat voi fi mai bogata. Am cautat abundenta, am cerut abundenta, imi doresc in continuare lucruri si actiuni, insa mai am niste lectii de invatat. Si cum am invatat sa ma bucur de fiecare lectie, sunt convinsa ca viitorul va fi asa cum mi l-am imaginat.

Nu se putea incheia 2019, pe cat de greu a fost el, fara vesti bune. Uneori ar trebui sa fim pregatiti caci vestile bune ce vin sunt infinit mai valoroase decat ce ne-am fi imaginat noi. Sa le primim cu inima deschisa!

Keep up the good work!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *