46. Cand “NU” nu e ceea ce crezi ca e!

Diferentele dintre parinte si copil se accentueaza pe masura ce copilul creste…sau parintele imbatraneste. depinde de perspectiva.

Diferentele nu se refera la conflicte importante ci doar la testare de limite pentru ca…se poate, se vrea, de ce nu si pentru ca…pur si simplu, doar ca sa nu fie da.

Ma gandeam ca atunci cand copilul este mic, bebelus, comunicarea dintre parinte si acesta este mai mult la nivel telepatic, spiritual, prin gesturi de tandrete si… instinctuala. Odata cu cresterea copilului si disponibilitatea parintelui devine alta, parca timpul petrecut impreuna se reduce, incepe scoala, se reintoarce parintele la serviciu, copilul isi face prieteni, vrea sa petreaca mai mult timp cu ei. Tu, ca adult, revii usor la viata de om adult…adica incepi sa ai viata sociala. Pe scurt, fiecare incepe sa isi cam vada de treaba lui pana cand ceva nu mai este lin si frumos si apar conflictele.

– Hai sa iti faci tema! (Nu vreau!)

– Hai sa mergem afara! (Nu am chef!)

– Vrei sa ne jucam ceva impreuna? (Nu, mersi!)

– Hai sa mergem sa ne plimbam ca e frumos afara! (Nu imi place afara)

– Hai la munte! (Nu vreau sa merg nicaieri)

– Ma gandeam sa  plecam intr-un city break! (Nu imi place cu avionul si nu imi plac excursiile)

“Nu” devine brusc cel mai bun  prieten. Ca e din capul lui,ca e influentat de altii, NU ia locul unei bune parti a raspunsurilor. Pana si la intrebarile la care ar fi vrut sa aiba raspuns afirmativ, Nu isi face locul si apoi ii pare rau.

Asa ca am pus piciorul in prag. Dupa lungi explicatii rationale si emotionale in care incercam sa responsabilizez si sa ii transform nu-ul in poate macar…am renuntat si am trecut la varianta brusca: mergem pentru ca asa spun eu, pentru ca sunt parintele tau si pentru ca si eu am nevoi pe care vreau sa mi le satisfac. Nu vrei? Nu e problema. Nici eu nu vreau tot timpul sa fac anumite lucruri si tot le fac. Vor mai exista situatii in care vei fi pus sa alegi si nu vei avea incotro. In plus nu te duc la tras de jug, ci la relaxare.

Pufaiala, putina frustrare, incercare de minciuna (noroc ca am mintit mult in copilarie si adolescenta si ma print de la primele note)…pana la urma imbarcarea in masina a avut loc.

Si ce sa vezi? Omul chiar s-a simtit bine, chiar a fost bucuros ca a acceptat provocarea de a-si face bagajul. Chiar si-a indeplinit mai mult decat isi imaginase el si a reusit sa se racoreasca la creier. Sper sa imi iasa mai des sa fiu ferma, sa nu ma las influentata de manipulari si sa il scot din cochilia in care vrea sa stea pe intuneric.

Keep up the good work!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *