Cu tot zenul din lume si cu toata rabdarea de pe Pamant si Univers am resuit sa ajung la o limita. O limita la care ajung atunci cand frustrarea imi atinge cote alarmante. Iar frustrarea mea atinge aceste cote atunci cand sunt folosita si mintita si si pacalita simt ca orice as face si orice actiune as intreprinde, reactiunea va fi bineinteles de sens opus. Parca si egalitatea aia din formula se mareste cand se intoarce impotriva mea.
Pe scurt, cine m-a enervat, cine m-a suparat? Simplu- copilul!
Vorba aia: copil mic, probleme mici; copil mare, probleme mari!
Si am tipat, si am trantit si am urlat si in gandul mau l-am batut de 3 ori pana l-am facut zmeu. In gandul lui m-a aruncat de la balcon. Si ne-am aruncat cuvinte, ne-am contrat, am transpirat, ni s-au umflat venele, am plans mult, cu lacrimi si noduri in gat.
Si ce am rezolvat? Am creat o groapa in care ne-am aruncat toate rahaturile si vechiturile. Eu am incercat sa imi arunc toate convingerile si sa incerc sa imi deschid si mai mult mintea la ce inseamna relatia copil-scoala in zilele de astazi, am incercat sa nu arunc ceea ce el mi-a spus, chiar daca au fost cuvinte spuse la furie, am aruncat gandurile care ma fortau sa privesc lucrurile prin prisma experientelor mele.
Ce am realizat:
- mi-am dat seama ca nu pot fi profesor si nu e cazul sa confund rolul de parinte cu cel de profesor
- scoala nu este cum ar trebui sa fie indiferent de cat de publica sau privata este
- oricat de Generatie Y sau Mileniala sunt eu, diferentele fata de Generatia Z sunt uriase
- scoala este importanta dar atunci cand nu stii sa ii explici utilitatea ajungi la “pentru ca asa trebuie” si deja ai pierdut interlocutorul
- inteligenta unui copil nu sta in note, desi ele ii traseaza oarecum traiectoria viitoare
- nu am acordat suficienta indulgenta pentru un proces de adaptare
- am criticat mai mult decat am incurajat
- am incurajat, insa nu eram convinsa de ceea ce spuneam
Ce plan am de acum incolo:
- deschid mai mult ochii si mintea
- las matematica in seama profesorilor si eu doar stau la suport pe langa
- incerc sa explic mai mult fara sa impun
- inteleg ca trec intr-o noua etapa de parinte in care e foarte posibil sa existe conflicte mai dese
- inteleg ca orice as pune poate fi negat din start doar pentru ca asa e caracteristica specifica varstei
- Imi aduc aminte mai des ce tot eu am spus ca Zenul se educa
Ce trebuie sa fac de fapt?
Sa ma gandesc si sa fiu recunoascatoare pentru copilul minunat pe care il am.
Sa am mai multa incredere in el, asa cum am inceput sa am si in mine.
Sa nu mai proiectez ceea ce faceam eu in scoala asupra a ce face el si cum el.
Sa inteleg ca el are alte nevoie decat aveam eu.
Sa nu mai spun de prioritati.
Sa stau langa el sisa ii fiu sprijin, nu obstacol in drum.
Sa nu mai las pe maine ce pot face astazi si sa nu ma mai las manipulata de el.
Sa fiu mai ferma cad spun NU.
Sa spun mai des NU.
Sa discutam fiecare cerinta si sa o parte din cereri sa devina castiguri sau privilegii, in loc de cadouri sau chestii gratuite.
Probabil voi lasa lista deschisa si ma voi intoarce la ea. Saptamana ce se incheie acum a fost despre atitudine. Mi-am dat seama ca asta e cuvantul cheie in tot ceea ce facem. Am avut o revelatie in momentul in care am mers din nou la pilates. Studioul chiar are in denumire cuvantul ATITUDINE.
Atitudinea determina reactiile ulterioare!
Am gresit! Mi-am dat seama! Ma scutur de sentimentul de vina si iau avantajele din episodul asta!
I’ll keep up the good work!