41. “te iubeste, taticu!”

Saptamana trecuta ar fi fost ziua lu’ tata. Nu prea am avut eu treaba cu el, dar era tata. Nu prea m-am inteles eu cu el, dar era tata. Nu prea am fost de acord cu el, dar era tata. Imi punea stacheta foarte sus si ma certa daca nu ajungeam acolo. Asa era tata! Ma forta sa fac ce el nu reusise. Il uram pentru asta, dar era tata!

A plecat acum 7 ani si de atunci nu a mai dat niciun semn. M-am gandit la el de maxim 5 ori si poate de mai putine ori l-am vrut fizic langa mine. Chiar daca imi negam sentimentele, in fiecare dintre alea 5 ori, ma busea plansul si ma cuprindea un dor imens. De fapt, de fiecare data cand imi aduc aminte de el ma cuprinde dorul. Nu mi-a placut de el, dar era tata. Ma certa de 10 ori si ma incuraja o singura data. Ma critica de 100 de ori si ma lauda o data. Ma batea de cate ori putea si ma lua in brate aproape deloc. Era rau, dar era tata.

Dintre toate suferintele pe care le-am trait, imi aduc aminte cum imi spunea, de putine ori si cand faceam ceva extraordinar:”te iubeste taticu’!”. Da, si cand eram mare, el tot taticu’ se intitula. Cred ca erau singurele momente in care simteam ca ma iubeste. Altfel, nu simteam nimic, sau cel mult ura.

Vineri era ziua lui. A fost soare! Dar si niste nori pe cer care mi-au adus aminte de ziua in care a plecat. M-am uitat in sus si parca l-am vazut. Dupa 7 ani de cand a plecat, pentru prima data a vrut sa vorbeasca. Probabil s-a instalat acolo bine si a reusit sa isi gaseasca un echilibru. Poate s-o fi plictisit si nu mai avea cu cine sa se certe. Dar cu mine nu mai are cum sa o faca. Pentru ca l-am iertat. L-am iertat pentru ca era tata. Cand am spus ca l-am iertat, mi-a raspuns si mi-a spus “te iubeste taticu!”

PS: saptamana a fost buna. Cu vesti minunate! Universul a lucrat pentru ca am avut incredere:)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *