Saptamana ce tocmai s-a incheiat am avut parte de o calatorie intr-un loc in care am mai fost cu aproape 2 ani in urma. Ieper, sau Ypres, In Belgia. Micul orasel distrus in urma Primului Razboi Mondial. Distrus si refacut ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Fata de acum 2 ani, cand am ajuns in luna mai si orasul era cat de cat animat de turisti, vremea era placuta si terasele pline, de data asta orasul s-a aratat in goliciunea lui. Fara pic de turisti. Doar cu localnici, berile tipic belgiene, fara terase si cu unele restaurante inchise.
Prima data am fost singura si fara sa imi dau seama mi-am creat o legatura cu acest coltisor de lume de care nu a auzit multa lume. Nici eu nu auzisem de el pana sa ajung acolo.
Acum doi ani, in camera de hotel din Ieper scriam ca departe de casa imi gasesc ordinea. Daca atunci nu as fi scris ce am trait, astazi nu mi-as fi amintit. Nu as fi legat atat de multe dintre lucrurile ce mi s-au intamplat. La vremea respectiva, in biserica din Ieper am lasat un mesaj: “Increderea in noi este cea mai puternica credinta. Credinta e iubire!”.
Se pare pare ca l-am scris si l-am expediat in Univers. De atunci (vreau sa cred ca si inainte) m-am lasat ghidata de acest indemn si, cu toate momentele grele petrecute, suma celor pozitive este semnificativ mai mare.
Fiecare calatorie imi ofera o lectie si ma indeamna sa ma gandesc la ale mele, cele prezente si cele dorite. De data aceasta, intrand in vorba cu niste englezi, care erau un fel de globetrotters, mi-a tot sunat in minte ideea aia cu nasterea la locul potrivit. Oare m-am nascut in locul potrivit? De ce locuitorii tarilor vestice au posibilitati si libertati mai multe decat avem noi? De ce ei isi permit sa faca anumite chestii pe care noi nu ni le permitem? De ce ei? De ce nu (si) noi?
Raspunsul mi-a venit dupa vreo 2-3 zile de framantari. Astazi, dupa ce am tot cautat bilete de avion pentru o scurta vacanta cu Vladimir, mi-am dat seama de ce acel “de ce”.
Chiar inainte sa achizitionez biletele de avion am avut un moment de ezitare. De ce? Pentru a apasa click-ul final a fost nevoie ca persoana de langa mine sa imi spuna: “Haide, Bianca! Ce? Nu ai incredere in tine?
Asta e raspunsul! Asta e cheia! Este increderea ce noua ne lipseste! De ce ei…? Pentru ca ei au incredere in capul si picioarele lor! Pentru ca ei isi permit sa fie liberi! NU pentru ca isi permit din punct de vedere financiar. Pentru ca isi dau voie sa fie liberi!
Locul potrivit? Poate tine si de coordonatele geografice, dar cred ca tot mai mult tine de fiecare in parte.
Saptamana aceasta a fost plina de revelatii pentru mine. Ma bucur ca am notat lucrurile ce mi s-au intamplat. Acum imi dau seama ca nimic nu e intamplator si totul are un sens. Sens ca sens, dar cred ca e vorba de o retea la care tot lucram, de un traseu pe care il parcurgem. Invidual si in echipa! E tare important cum predai stafeta mai departe. Sper sa nu lasam copiii sa munceasca pentru ce nu am fost noi in stare sa ne oferim!
I’ll keep up the good work!