A fost o saptamana de primavara foarte draguta. Una cu temperaturi de aproape 20 de grade. Cu soarele sus pe cer toata ziua. O placere sa stai afara. Apoi, brusc, a venit iarasi iarna!
Ne-am dus impreuna la geam si eu am exclamat: “Nu pot sa cred! Ninge!”. Intonatia vorbelor mele a fost de lehamite, insa gandurile mi-au fost instant schimbate de replica lui:
“Ninge! Yuhuuu! Eu inca ma bucur de zapada! Pentru ca sunt copil! Stiu ca si voi cand erati copii stateati afara pana inghetati. Chiar tu mi-ai povestit. Acum nu iti mai place zapada!”
Mi-au trecut prin fata ochilor momentele fericite in care eram la derdelus si ma dadeam cu sania. Acum nu imi place frigul.
Imi placea bulgareala si constructia cazematelor. Acum ma enervez daca simt zapada pe fata.
Ma bucuram cand ningea si ma tavaleam prin zapada. Acum fac sport (incerc sa fie ceva constructiv) curatand masina de zapada.
Lasand zapada si ninsoarea la o parte, copilul chiar are dreptate.
Ei, copiii se bucura! Noi, adultii nu ne mai lasam sa ne bucuram! Cel mai probabil definita copilariei este bucuria. Copilarie inseamna sa razi cu tot sufletul si cu toti dintii. Sa faci haz de necaz, sa te enervezi si in 5 minute sa gasesti solutie. Sa te mozolesti si sa te bucuri de asta. Sa ii molipsesti si pe altii cu rasul tau si pofta ta de viata. Sa iubesti gargaritele si gandacii si sa faci intrecere cu melci. Sa sfidezi regulile de dragul de a rade. Sa te cateri in copaci, sa alergi si sa te julesti in genunchi, sa te lauzi cu numarul de cazaturi pe care le iei. Sa tipi de entuziasm fara sa iti fie teama ca deranjezi. Sa fii tu, fara sa iti fie teama de judecata celorlalti.
Numai copiii mai stiu sa traiasca, sa simta si sa vada esenta. Numai ei sunt autentici!
Copiii stiu cel mai bine sa faca limonada din ce consideram noi lamai. Sa invatam de la ei! Sa ne bucuram alaturi de ei!