Ma gandesc la starea aceea pe care o ai atunci cand stii cum urmeaza sa se intample totul, cand toate lucrurile sunt asezate si nimic nu iti disturba linistea, cand totul e perfect si cei de langa tine la fel, cand ai incredere ca atunci cand are sa se intample ceva vei primi un “warning” sub o forma sau alta. E misto starea asta! Iti da senzatia aia de siguranta de care ai nevoie. E totul bine si frumos. Dar nu despre ea vreau sa vorbesc. Despre opusul ei.
Stiti cum e sa te trezesti de dimineata, sa iti bei cafeaua, sa te imbraci frumos, sa iesi din casa spre o noua zi, sa fie soare afara si in fata ta sa ai un weekend ofertant? E minunat! Si in contextul dat sa primesti veste care te loveste in moalele capului, care iti da stari de caldura cum nu ai mai avut de cand te cautai pe listele de admitere la facultate, care te obliga sa iti regandesti planurile pentru viitorul apropiat. Stiti cum e? Nu va doresc!
Stiti cum e ca vestea de mai sus sa nu va afecteze direct, iar cel mai afectat sa va fie copilul? Sa sufere, sa mascheze, sa planga, sa aiba lacrimi in ochi de fiecare data cand vine vorba de subiect, sa nu stie ce il asteapta, sa fie lasat in mijlocul drumului, sa nu aiba timp sa se obisnuiasca cu ideea, sa nu aiba timp sa isi ia ramas bun si sa inchida o relatie? Nici asta nu va doresc!
Si ce facem acum? Mergem inainte, in fata, mai departe pe acelasi drum dar cu alt ghid. Ca asa trebuie! Ca inapoi nu putem!
Cum e acolo? In noul drum?
E Bine! E soare! E lumina si cer senin! Si, culmea, nu stiu cum naiba se face, dar e mai bine decat neasteptam.
Cum credeam ca e acolo?
Habar nu aveam. Nu stiam. Nu ne lasam sa vedem dincolo de varful pantofului.
Ce e important?
Tot ce e simplu! Ascultarea si deschiderea. Dorinta de a merge mai departe. Reintalnirea cu parteneri vechi. Refacerea puzzle-ului insa cu piese puse in alta ordine. Sa recunoastem perioada de adaptare ca pe una de trecere spre un nou nivel al nostru.
O vorba romaneasca spune ca orice sut in fund este un pas inainte. Filosofii spun mai sofisticat. Eu am constatat pe pielea mea ca de fiecare data cand am avut parte de o schimbarea (un sut, dureros in prima faza) in viata mea a fost pentru a ma bucura de noi experiente si de a invata lucruri noi. Mai stiu ca daca un om a iesit din viata mea a avut motivele lui si ca nu merita sa ma mai consum eu cu “de ce”-uri si explicatii- daca cel ce a plecat nu a fost in stare sa o faca, inseamna ca nu merita energia mea pentru asta; nu ii fac eu treaba, nu are decat sa se framante cat vrea si sa se zvarcoleasca noaptea.
Scopul meu este altul si energia mea este canalizata spre acolo unde e soare. Cum ramane cu copilul? El invata de la mine. Daca eu ma framant pentru trecut nici el nu se poate concentra pe viitor. Daca eu nu inchid anumite cercuri nici el nu va putea sa mearga senin mai departe.
Zarurile au fost aruncate. De partea noastra lectiile au fost invatate. Experienta a fost acumulata. Motivatia pentru urmatorii pasi a fost stransa. Fiecare pasare pe limba ei piere! We’ll keep up the good work!