Evenimentele ce tocmai s-au incheiat, legate de moartea Regelui Mihai, au trezit in mine mult mai multe simtaminte decat “moarte unei personalitati” sau “moartea unui bunic”.
Mi-am identificat o parte dintre acestea si as vrea sa incerc sa le disec pe rand.
FURIE
Furia mea a fost determinata de faptul ca m-am aflat in necunostinta de cauza. De faptul ca habar nu am istorie. Istoria tarii in care traiesc. Degeaba ma laudam eu pana acum cateva luni ca stiu anii de domnie ai lui Stefan cel Mare. Romania in care traiesc eu este alta decat mi-a fost mie prezentata la scoala. Alta decat cea despre care am mintit in teza de la istorie in clasa a 8 a. Mama mea a fost nepoata de chiabur. Tata a fost pe partea cealalta, nepot de sluga. Fiecare dintre ei a avut niste seminte sadite din copilarie. Amandoi stiau ca Regele a fugit din tara cu 9 vagoane de aur. Amandoi se plangeau ca veneau comunistii si le cautau banii de aur si de argint pe care ii aveau si ii ascundeau in peretii casei sau in pernele cu fulgi.
Daca au existat oameni care au stiut o alta versiune a povestii, ei de ce s-au lasat spalati pe creier? De ce au inghitit rahatul comunistilor in conditiile in care traiau in comunisn si plangeau de foame sau de frig? de ce dupa revolutie au votat cu Iliescu, Funar si Vadim Tudor?
DEZAMAGIRE
Tata s-a dus, dar sunt convinsa ca astazi ar fi crezut cu tarie aceleasi teorii pe care mi le spunea si cand eram mica. Cu mama am incercat sa am o discutie exact dupa ce Trenul Regal a plecat catre Curtea de Arges.
(Acum, scriind aceste randuri, am o revelatie si mai mare: ambii mei parinti sunt nascuti si crescuti in Judetul Arges. De ce nu aveau alta varianta de poveste? Istoria era in curtea lor; de ce au ales sa creada altfel?)
A incercat ea sa scuze ca nu a stiut istorie. Ca asa le-a fost spus. Multora le-a fost spus si astfel si altfel. Apoi subiectul discutiei s-a mutat spre perioada Ceausista si Revolutia din 1989.
Replica ei m-a dezamgit profund pentru ca mi-am dat seama ca asa este programt creierul multor oameni din tara asta:
“De bine, de rau, noi nu am avut lipsuri (noi fiind ea, tata si noi cei 2 copii). Ati avut si portocale si ciocolata si pepsi…”
“Da, mama! Am avut! Asa este! Dar de ce am avut? Pentru ca aveati relatii. Pentru ca fara ele nu va descurcati! Cine nu avea ce facea? Murea de foame, murea in spital. Ca astazi! Nu s-a schimbat nimic. Ati facut revolutie sa scapati de un comunist si sa alegeti altii. Nici azi nu putem privi mai multe decat patratica noastra? Nici astazi nu ne gandim la cei din jurul nostru atat timp cat noi ne descurcam?”
VERTICALITATE> MORALITATE> DEMNITATE
La partea asta am putine de spus. Uneori este greu de pus in cuvinte un anumit sentiment. Il traiesti si atat! Cand incerci sa il descrii dai tot felul de explicatii care consideri ca sunt relevante. Uitandu-ma la filmele si interviurile cu Majestatea Sa parca totul parea mai simplu, mai corect, mai asezat.
Am inteles ce inseamna acea credinta despre care vorbea (care nu are nicio legatura cu BOR). Am inteles ce inseamna bunatate si ce inseamna eleganta si disciplina regala.
Am avut ocazia, in ziua inmormantarii, in fata Palatului Regal din Bucuresti, sa imi treaca prin fata capetele incoronate ale Europei. Rudele Regelui Mihai. Tot acolo i-am vazut si pe cei 3 mascarici responsabili de macelarirea legilor in Parlamentul Romaniei.
Unii oameni transmit numai prin postura lor. Unii oameni nu se nasc degeaba in familii regale. Nu sunt degeaba Regi si Regine, chiar daca se imbraca normal. Felul in care stiu sa astepte, sa plece capul, sa vorbeasca, sa salute…firescul simplitatii lor ii face regali.
Altii raman mascarici oricat poleiala si-ar pune pe ei.
SPERANTA SI LIPSA EI!
Sicriul cu trupul neinsufletit este scos din Palatul Regal. Stau mai in spate si nu vad toata strada. Dar vad esentialul. Coroana Regala, deplasandu-se spre catafalc. Sicriul este depus pe catafalc, la picioarele lui Carol I. Soarele se iveste timid printre nori. este o lumina pe care o simt pana in interior. O lumina care imi transmite ca multe lucruri se pot schimba daca noi credem asta. Ca o perioada foarte buna va incepe. Ca moartea regelui Mihai va trezi in noi resurse de care inca nu eram costienti.
A doua zi protestam in Piata Victoriei parca fara niciun obiectiv. Parca in gol si neascultati de nimeni. Dar nu, resemnarea nu este o solutie. Ideea comunista indusa cu “de bine, de rau…”, sau cea cu “pai ce sa faci? asta e situatia” nu reprezinta nicio varianta de luat in calcul.
Nu, mama! Nu stau acasa! Chiar daca o sa racesc. Nu ma pot multumi cu putin asa cum ati facut voi. Nu pot trai linistita daca fac cum ati facut voi si ati supravietuit cu plicul, ness-ul, kent-ul si cafeaua…
INCREDEREA IN MINE!
Mi-a fost intarita. Mi-a fost confirmata. Am discernamant si nu trebuie sa iau de bun ce imi spune unul sau altul. In plus, chiar daca mama imi spune un lucru nu e obligatoriu ca si eu sa simt sau sa fac la fel. Daca ea nu intelege nu e responsabilitatea mea.
Daca parintii mei au crezut intr-un fel, nu trebuie sa fac si eu la fel. Daca ei au avut niste convingeri, nu e obligatoriu sa le am si eu. Mi le-au transmis, le-am aplicat o perioada, nu m-am simtit bine, asa ca le-am schimbat!
Dragi parinti, daca nu gandim la fel ca voi, nu inseamna ca suntem nesimtiti, nepasatori sau nerecunoscatori! Inseamna ca avem alte perspective, ca avem alta deschidere, ca vedem lucrurile altfel, ca nu vrem sa va repetam greselile si ca v-am depasit! Macar ascultati-ne!