Ieri s-a stins din viata Regele Mihai!
Aseara toate televiziunile vorbeau despre asta. Am simtit un mare gol in mine de la aflarea vestii, insa nu stiam de ce. Nu am avut totusi nicio legatura cu asta.
Astazi de dimineata, in drum spre birou, ascultam emisiunea de la Radio Guerrilla in care se vorbea tot despre Rege si Regalitate. In timp ce conduceam lacrimile mi-au iesit pur si simplu si imi curgeau pe obraji. Plangeam a sfarsit, a zid mare in fata ochilor si mintii.
Prin moartea Regelui Mihai au murit multe lucruri in noi. Era cel ce mai tinea un echilibru, era exemplul de verticalitate care a tinut capul sus indiferent de greutati si de ce spunea lumea, cel ce si-a pastrat demnitatea si si-a iubit si dusmanii.
Cand eram mica imi petreceam majoritatea timpului la o doamna din bloc. Ii spuneam bunica. Nu aveam legaturi de sange. Acolo m-au lasat ai mei de la 3 luni pentru ca, pe vremea aceea, femeile se intorceau la serviciu la cateva luni dupa ce deveneau mame.
“Bunica” avea 2 copii, Iulia si Mihai. Si ei, la randul lor aveau copii. Toti din familia aceasta erau iubitori si admiratori ai Familiei Regale. Aveau poze cu Regele Mihai in diverse etape ale vietii. Femeile din familie aveau brose si ace de bereta in forma coroanei regale.
“Bunica” a ajuns sa stea in blocul in care stateam si noi pentru ca ii fusese incediata casa de 2 ori. Dintre toate lucrurile salvate din cel de-al doilea incediu a ramas o debara de carti. Carti pe care mi le-a facut cadou si pe care, recunosc, nu le-am citit. Acum imi pare rau, insa recuperez.
Tata radea tot timpul de femeile din aceasta familie. Spunea ca sunt obsedate de Rege. Ca ce a facut regele bun pentru tara? Ironic, vara mergeam la Sinaia. Tata radea si de Ratiu si de Coposu. A votat cu cei mai aiurea canditati. Tata era fan Vadim Tudor si apoi se uita la Dan Diaconescu de parca ii rostea adevaruri absolute. Tata a fost atat de sarac si a suferit atat de mult incat s-a inrait atat de tare si cand a ajuns adult placerea lui cea mai mare era sa ii umileasca pe cei mai slabi ca el.
Scoala nu m-a invatat istorie. Niciun strop. Suntem o generatie norocoasa avand acces la atatea informatii. Acum putem citi si putem afla cum s-au intamplat lucrurile fara ca altii sa ne bage in cap diverse idei.
De dimineata am plans pentru ca mi-ar fi placut sa am o altfel de copilarie din punct de vedere al cunostintelor. Mi-ar fi placut sa mi se spuna ambele parti ale povestii si sa pot sa judec. Mi-ar fi placut sa fiu crescuta cu bunatate, toleranta, acceptare, iubire, eleganta, verticalitate, asumare. Mi-ar fi placut ca tata sa nu fie comunist si sa ma fi trezit mai devreme. Mi-ar fi placut sa il fi putut contrazice cu argumente mai mult decat am facut-o. Mi-ar fi placut sa invat mai mult despre Familia Regala.
Vestea mortii Regelui Mihai rascoleste in mine multe amintiri. E ca o linie care delimiteaza before de after. Atat la nivel personal cat si la nivel national. Ce am fost, ce as fi putut fi, ce sunt si cum voi fi?
Daca eu fac parte dintr-o generatie ai carei parinti au fost in majoritate comunisti si acum sunt pe un alt drum decat au fost ai mei, inseamna ca se mai pot repara minti, ca mai exista speranta, ca poate era comunista se va stinge oricat de greu ar parea.
Daca este ceva ce am invatat din viata Regelui, acel lucru este continuitatea. Puterea de a merge mai departe si de a gasi resurse pentru noi inceputuri sanatoase.