Noi, oamenii mari, de cele mai multe ori asteptam ceva in schimb pentru ceea ce facem. Chiar daca oferim locul in tramvai cuiva tot asteptam sa se elibereze un altul pentru a-l ocupa.
Se pare ca nu ne putem limita doar la a da. Cautam sa ne umplem goluri. Si cu ce le umplem? Cu altele la fel. Sau poate putin mai mari care sapa si fac o gaura mai mare. Pe aceea cu ce o mai umplem? Cu lacrimi la un moment dat, cu nopti nedormite, cu suferinta. Cu pumni in cap si plans in perna si cu dat vina pe altii.
Uneori, si cand daruim, asteptam ceva in schimb. Pe principiul “mi-o da si mie ceva acolo, ca si i-o am fost atent cu…”. Nu stim sa facem bine fara a-l vinde. Fara a ne vinde. Tot cautam validare din exterior si ne mintim cu un pret incorect care reflecta de fapt ceea ce ne lipseste.
E dureros sa te uiti in jur si sa vezi atat de multe persoane care incearca pe piata (ne)libera a emotiilor sa isi tranzactioneze ceva ce nu au dar au auzit ca se cauta. E ciudat sa iti spuna oamenii ca faci anumite lucruri doar pentru a primi avantaje. E deranjant si jignitor. Pana cand ajungi sa iti dai seama ca fiecare vorbeste despre el insusi.
Zilele trecute a fost ziua unui coleg de scoala al lui Vladimir. Am mers impreuna sa cumparam cadou. Cadoul pe care acel baiat si-l dorea mult. Nu pot spune ca am fost foarte convinsa ca este cadoul potrivit, dar nu despre mine era vorba. Era treaba lor de baieti. Vladimir a vrut sa ii faca o supriza. SI asa a fost. Cand colegul a vazut cadoul s-a bucurat foarte tare. S-au luat in brate si s-au felicitat.
Cel mai tare mi-a ramas in minte figura lui Vladimir cand a vazut reactia prietenului sau. S-a bucurat sincer si aproape i-au dat lacrimile de fericire. Era fericit ca isi facuse prietenul fericit. Se bucura sincer pentru fericirea lui. S-a incarcat pozitiv cu emotii frumoase stiind ca a oferit ceea ce celalalt dorea. Si nu a cerut nimic in schiimb pentru asta. Nu a pus nimic la “trade”.
Noi, adultii, stim sa oferim ce isi doresc ceilalti? Suntem macar atenti la nevoile lor si le venim in sprijin? Stim sa oferim cu drag si sa neumplem sufletul de bucurie pentru asta? Stim, oare, ca atunci cand dam ceva nu e nevoie sa primim nimic in schimb pentru ca e suficienta bucuria daruirii?
Nu! Nu cred ca stim! Nu stim pentru ca nu ne cunoastem. Cititm mult si nu invatam nimic. Pretindem chestii pe care nu le intelegem. Am devenit carcase umblatoare lipsite de esenta si poleite in citate motivationale pe care le rostim ca pe rugaciuni fara sa stim ce spun. Nu stim ce vrem nu stim ce sa cerem si cand primim nu ne convine nimic. Suntem condusi de reguli ale societatii pe care nu le putem insusi dar merge cu turma ca sa nu ne fie rau. Si daca ne putem contra curentului nu stim ce sa cerem.
Copiii pastreaza sinceritatea pura. Ei nu se sfiesc sa simta, sa rada, sa planga fara sa le pese de ce spune lumea. Noi in indoctrinam cu convingeri si idei si apoi ne miram ca nu sunt cum ne-am dori sau cum am fi vrut noi sa fim la varsta lor.
Le cerem sa traisca o copilarie care de multe ori nu le apartine. Nici noua nu ne apartine. E copilaria pe care am pierdut-o si pe care credeam ca o regasim prin ei. Doar ca ei nu ne umplu golurile noastre. Ar trebui sa invatam sa fim plini ca ei. Sa radem cu pofta. Sa ne bucuram de fiecare nebunie si ploaie. Sa fim recunascatori ca fiecare zi incepe si avem ocazia sa facem lucruri noi. Sa ne trezim cu noaptea in cap si in weekend, asa cum fac copiii de teama sa nu piarda vreo ora de joaca. Sa ne traim viata ca pe un miracol de care ne bucuram in fiecare zi! Sa invatam sa fim copii!
Sa dam fara sa cerem!