Limba si literatura romana beneficiaza de multe pilde, proverbe si vorbe de duh. una dintre acestea este “daca taceai, filosof ramaneai”. E folosita in situatii penibile si oarecum echivalenta cu cea care spune ca uneori “poti da cu mucii-n fasole”.
Evenimentele din ultimele zile m-au facut sa ma gandesc la acest provesrb putin altfel. Este sfasietor cum apar povesti sub hastag-ul #metoo si in acelasi timp cum alte persoane critica, arunca si lovesc tot acolo unde doare mai tare.
Ceea ce vreau sa spun nu are legatura cu acest #metoo ci cu zilele noastre. Copiii nu prea au cum sa se apere in fata adultilor abuzatori. Nu lupta cu aceleasi arme, nu au aceleasi parghii, unii fug, altii stau si indura pentru ca adultul e adult sau pentru ca asa au vazut in mediul in care traiesc.
Daca ies acum oameni mari care dau cu pietre in alti oameni mari ca vorbesc este pentru ca si ei au suferit in copilarie dar inca nu vor sa recunoasca. Sau poate nu isi cunosc ranile. Le-au acoperit atat de bine incat au atat de mult de sapat pana acolo ca au si renuntat pe parcurs.
Si eu am tacut si am indurant. Pentru ca asa am vazut la mama mea. Si ea a tacut si a indurat. Mi-am dezvoltat o capacitate mare de adaptare si o putere de multumire redusa. Atat timp cat nu era ceva rau, care sa doara tare, ma multumea. De fapt, ma minteam! Nu era ceea ce voiam pentru ca nici macar nu aveam putearea de a spune ce vreau.
Acum ma lupt. Uneori cu morile de vant. Dar ma lupt in continuare pentru ca stiu ca daca nu ma opresc din strigat la un moment dat o s ama auda si destinatarul. Am incercat mai multe forme de comunicare si de fiecare data m-am simtit ca am vorbit ca un radio in coltul unei camere. M-am simtit ca eram trecuta la zgomot de fundal. Acum deja simt ca bruiez. Am inceput sa dau volumul din ce in ce mai tare pentru ca imi scade cantitatea de rabdare si cresc liniutele la frustrare. Daca nu as da play din cand in cand, probabil ca mi s-ar arde circuitele si nu asta imi doresc.
Unii spun ca imi racesc gura de pomana. Eu cred ca in fiecare om exista acea samanta de empatie pentru cei din jur, mai ales pentru copii. Cred cu tarie ca atunci cand lucrezi cu oameni se impune respect indiferent de varsta. iar respectul nu consta in a saluta la intrarea pe usa si a-ti palaria jos de pe cap. Respectul sta in actiunile promise si duse la bun final, adica respectate.
Dragi oameni, daca doriti ca viitorul copiilor vostri sa fie unul asa cum il visati poate ar fi bine sa faceti ceva in sensul acesta. Tacerea nu ajuta! Faptul ca nu intrati in polemici nu ajuta. Obedienta deloc. Principiul cu “capul taiat sabia nu-l taie” nu se mai aplica. Imbatandu-ne cu apa rece si acceptand compromisuri cu “merge si asa” sau “lasa, ca fata de altii suntem bine” nu vom face in niciun fel sa mediul in care ne intalnim sa fie unul bun. Daca scoatem gunoiul din casa si il aruncam pe geam o sa ajungem sa ne ingropam singuri in propriu rahat.
Nu, nu suntem bine! Nu, nu suntem nici mai destepti! Nu, nu stim sa traim! Nu, nu ne respectam pe noi insine! Dar avem pretentii!