Cand cuvintele nu sunt suficiente si nici nu au fost inventate pentru a descrie anumite trairi!

Oameni sunt obisnuiti sa faca bilanturi. La final de zi, la final de anotimp, de sezon, de an.

Altii isi pun obiective la inceput de an, de zi, de sezon de vanzari…fiecare dupa posibilitati si fiecare cu criteriile lui.

E bine sa ai obiective pentru ca iti stabilesti o directie si urmezi o linie. E bine sa fii flexibil ca atunci cand iesi in decor sa stii sa intri la loc pe sosea sau sa gasesti un drum ocolitor.

Multe dintre lucrurile care mi se intampla acum isi au radacina in copilarie. Vreme de 20-25 de ani nici nu le-am dat importanta si nici nu visam ca s-ar intampla vreodata ce visam eu cand eram mica.  

 

20170904_192210Imi aduc aminte ca aveam vreo 10-12 ani si eram la Sinaia, la Poiana Stanii. In acea zi urcau pe munte niste baieti foarte cool in ochii mei. Roackeri cu camasa in patratele si un dublu radio casetofon din care rasuna o melodie zdruncinata. Era One “a lu’ Metallica”. La vremea respectiva nici nu stiam cine e Metallica. Dar am devenit fan instant si cand am ajuns acasa mi-am luat caseta sa ascult si eu One. Casetele din poza nu sunt ale mele. Sunt ale lor. Sunt casetele Metallica ce au aceeasi varsta ca mine si pe care le-am vazut “pe viu” acum 2 zile.

 

Toata scoala generala am fost indragostita de la Kirk de la Metallica. Apoi au urmat perioade cu fiecare membru al trupei.

Acum 2 zile am avut ocazia sa ii vad live. Cand au venit ei in Romania nu prea stiam eu sa imi hranesc spiritul liber cu muzica live si concerte rock.

Momentul in care am primit vestea ca urmeaza sa vad Metallica live a fost cu gura cascata, cu barbia in piept, ochii mari, sclipiri de lacrimi, nerabdare si maxima bucurie. A trecut vara a venit vremea plecarii la concert intr-un oras care ma primeste cu bratele deschise si ma ia la plimbare de fiecare data cand il vizitez- Amsterdam.

Ce poate fi mai minunat? Metallica in Amsterdam.

Am ajuns la locul desfasurarii evenimentului. Ziggo Dome.

IMG-20170904-WA0047Pentru ca lucrurile nu se intampla niciodata fara un motiv,  pentru ca bilete ieftine nu mai erau, cele ce au fost achizionate erau cu whiplash experience (nici nu imi imaginam ce este), cina, tricou, posibilitatea de a te juca, poza, pupa, admira instrumentele si costumele formatiei si cel mai important- Locuri bune de tot.

Am intrat in sala. Wow, ce sala! Scena fix in mijloc. Wow, ce locuri! Vai cat de aproape sunt. O sa imi cante mie.

Nici nu stiu cand a inceput si cand s-a terminat concertul. Cand a trecut timpul. Nu stiu cat si cum am dat din maini, din cap sau am strigat. Am simtit totul prin toti porii. La asta s-a adaugat si atmosfera de concert pe care numai in filmarile de pe internet o vazusem pana acum. Zeci de mii de oameni care canta la fel, care se sincronizeaza fara sa se cunoasca si care simt ce am simtit si eu probabil. Energie!

Tot incerc sa imi gasesc cuvintele pentru a descrie ce a trait sau pentru a raspunde la intrebarea “cum a  fost la concert!”. Parca am un handicap si gura mea nu reuseste sa articuleze cuvinte si sa descrie ceva. Sensul expresiei “Speechless” ma caracterizeaza de la concert si cand imi aduc aminte mi se pune un mare zambet pe fata.

20170904_214547Majoritatea pozelor mi-au iesit miscate, in ceata sau deloc…am trait experienta la maxim si sunt tare recunoscatoare pentru cadoul asta.

Nici copiii in magazinul de bomboane nu ma egaleaza la bucurie si multumire. Da! Mai vreau! Mi-a placut!

Multumesc!

 

Leave a Reply