Momentul nu incape in poza!

Tocmai am revenit dintr-o vacanta minunata. Nu prea imi place cum suna “concediu”. Pentru mine toata viata este ca o vacanta, ┬ádaca ar fi sa ii atribui o metafora.

Am vazut locuri minunate, unele de-a dreptul wow, am avut experiente inedite la care altii doar viseaza, mi s-au implinit visuri din copilarie:).

In primele zile am tot carat de gat un aparat foto profesional. Misto el. Mult mai destept ca mine. Nu stiu sa il folosesc la adevarata sa capacitate. L-am carat in ideea ca pozele pe care le voi face le voi pune in rama la dimensiuni de fototapet. Dupa vreo 2 zile de transpiratii si grija in plus am hotarat sa il las in camera. Cat s-a tras pe banda, s-a tras…aia e..restul ramane in albumul mintii. Si cand doresc sa revad…ma intorc:).

Prima excursie “mai altfel” in care am lasat apartul acasa a fost pe insula La Gomera. Insula care este in Patrimoniul Mondial.
20992798_1588299824523834_6887586266721856684_nLa prima vedere nu are nimic deosebit. Pe o parte roca vulcanica, pe alta padure, doar 400 de kilometri patrati si 20.000 de locuitori. Povestea insa este fabuloasa si este povestea maretiei naturii. Acolo se gasesc tipuri de plante care de pe celelalte continente au disparut cu multe mii de ani in urma. Este o lectie de geografie in care intelegi, practic, cum e treaba cu miscarea Pamantului, cu vanturile si curentii din Ocean. Este insula lui Columb, locul din care a pornit spre America. Un punct in mijlocul Oceanului ce aduna povestile de milioane de ani ale pamanturilor din jur.

Apoi, la cateva zile, am pornit sa vedem delfinii si balenele din ocean. Ne-am imbarcat si am pornit spre Los Gigantes- cele mai inalte stanci din Tenerife. Pe drum, ne-am minunat de spectacolul gratuit oferit de delfini in mediul lor natural. Pentru mine delfinii au ceva aparte. In prezenta lor mi se inunda corpul de iubire (totul imi iese prin ochi sub forma de lacrimi). Dupa ce m-am dezmeticit din betia de sentimente oferite si traite a urmat un moment de pauza in croaziera noastra. O pauza in care puteam sa ne racorim in apa. Pauza s-a facut in dreptul orasului Masca (86 de locuitori) si al stancilor Los Gigantes.

Renuntasem la aparatul performant de cateva zile, asa ca am zis sa fac niste poze cu telefonul. Am incercat si pe stanga si pe dreapta, mai jos si mai sus, m-am dat vreo doi pasi inapoi, m-am aplecat mai mult peste punte. Nimic! Atunci am avut o revelatie. Obiectivul aparatului foto, chiar daca ar fi fost acela perfomant, nu poate sa cuprinda ce am simtit! Maretia momentului nu poate fi imortalizata!

Am bagat frumos telefonul in rucsac, m-am indreptat spre partea din spate a vasului, am echipat copilul cu o vesta  si am sarit in apa. Rece, foarte adanca si care imi dadea un sentiment de frica amestecat cu bucurie. Acolo, la baza Gigantilor, in apa rece mi-am dat seama, sper sa a tina pana la final aceasta revelatie, ca viata asta e facuta din lucruri mici, ca fericirea vine din trairi simple, ca cele mai frumoase momente sunt cele sincere si ca cel mai bine e sa fim sinceri cu noi si sa ne bucuram de fiecare clipa pentru ca viata sa fie o vacanta.

Leave a Reply