Uneori e bine sa mai ai timp de tu cu tine. E cliseu, stiu, dar e adevarat. Inca nu m-am obisnuit cu expresia “cea mai buna varianta a mea” dar sunt convinsa ca uneori trebuie un gol pentru ordine. Un gol de toti si toate pentru a fi tu cu tine.
Am avut (ne)norocul sa calatoresc relativ des. Cum calatoritul asta necesita avioane si trenuri, uneori orele de imbarcare sunt de-a dreptul inumane. Cunosc persoane care isi aleg zboruri ce corespund programului de somn. Ce-i drept, atunci cand calatoresti cu copiii e chiar indicat. Inchid paranteza.
Saptamana mea a inceput pe 1 noaptea. Telefonul ar fi trebuit sa sune la 3.30. Probabil stresul, cum ar spune unii, sau entuziasmul calatoriei m-au facut sa ma trezesc la 1. Asa ca din ora in ora m-am tot uitat la ceas pana cand m-am ridicat si am plecat. Decat sa stau in pat mai bine stau in aeroport. Totul timpul am iubit mirosul de aeroport la rasarit.
M-am imbarcat, am decolat si am aterizat. Apoi a trebuit sa calatoresc cu trenul. Telefonul nu prea mai este prietenul meu si pentru ca am tot avut treaba pe net tot imi spunea ca el nu mai poate. Asa ca i-am dat ceva pauza. O perioada am oprit internetul, o perioada l-am inchis de tot, doar pentru a-i mai salva din baterie si a ma ajuta sa ajung la destinatie.
Am ajuns in Belgia intr-un orasel despre are am auzit atunci cand am facut booking-ul. Nu stiu de ce dar Belgia nu m-a facut niciodata sa ma faca sa ma reintorc (asa ca Spania si Portugalia) dar de fiecare data mai descopar ceva si ma minunez, apreciez si sunt recunoscatoare.
Ca tot spuneam de telefon. I-am dat pauza. Am inceput sa imi aud gandurile si le-am dat unda verde. Hai sa le si ascult! Le-am ordonat cumva si pe anumite aspecte imi dadea cu virgula. Pana la urma am convenit ca ce e bine pentru mine nu e bine pentru toata lumea si trebuie sa traiesc cu asta. Nu pot sa impun idei si trebuie sa inteleg ca fiecare are alte criterii.
Evenimentele din ultimele zile (personale) i-au dat mintii de furca si astfel am ajuns sa primesc si confirmari ca ceea ce fac e bine. Fiind mai atenta la semnele din jurul meu imi dau seama ca nimic nu este intamplator.
Am vizitat Ieper, un oras cu 35.000 de locuitor, care in timpul primul Razboi Mondial a fost distrus complet. Orasul este fabulos. Construit de la zero. Poarta in el amprenta trecutului, duce traditia mai departe si are identitate. Am intrat in cladirea principala din centru, o catedrala fascinanta. Plimbandu-ma prin ea am dat peste un caiet deasupra caruia scria: “feel free to express your thoughts”. Asa ca am scris! Am scris ca “Increderea in noi este cea mai puternica credinta. Credinta e iubire!”. Dupa ce am semnat si am lasat pixul jos parca m-a aplaudat cineva invizibil.
A fost un moment al meu cu mine. Zambetul din suflet s-a desfacut larg. Si pentru ca era ora 17 a inceput si orga sa cante de parca imi valida mie cuvintele.
Apoi m-am asezat la o terasa. In spatele meu erau 3 domni care discutau situatia economica si politica la nivel international. Pentru ca au rostit de cateva ori cuvinte legate de Romania nu am putut ramane indiferenta. Asa ca vreo ora am stat de vorba cu niste straini pe care nu stiu cum ii cheama dar care mi-au validat anumite convingeri. Nu spun ca sunt bune, insa sentimentul trait a fost unul de implinire.
Ajung la hotel si vad scris pe facebook ca:”Ne-am cam saturat de rationali. Avem nevoie si de emotionali”. Un beculet s-a aprins si mi-am dat seama ca majoritatea deciziilor le-am luat conform celui de-al saselea simt. Si ca acest al saselea simt al meu e cel mai important. Daca simt ca ceva nu e bine spun. Fara sa imi fie teama. Acum sunt sigura pe mine si am incredere ca ce spun e bine pentru mine si pentru copilul meu.
Sunt recunoascatoare pentru fetele din viata mea. Multumesc, Madalina! Multumesc, Ana! Multumesc, Marina!