Saptamana de la finalul lunii ianuarie 2017 si inceputul lunii februarie 2017 este un tensionata din punct de vedere politic.
Vladimir are aproape 8 ani. Eu, la Revolutie aveam 6 ani si cateva luni.
Scena politica e in tensiune si o tabara de oameni, de vreo cateva sute de mii, ies in strada sa strige liber. Un drept pe care parintii lor l-au castigat in 89. Zilele astea, eu traiesc o stare care ma indeamna sa lupt pentru ca aceasta libertate sa ii fie respectat si copilului meu. Mda, s-a trezit revolutionara din mine (pentru unii).
A fost si el la protestele din duminicile anterioare. Ba chiar la al doilea a spus: “Astia nu au inteles din prima ca nu suntem de acord? Ce vor mai mult?”
Mi-e destul de greu sa explic pe intelesul copilului ceea ce se intampla acum. Motiv pentru care scriu aici, iar cand el va fi mai mare va citi.
Sa iti lasi copilul dormind si sa ies in strada suna a imprudenta sau iresponsabilitate pentru unii.
Nu am absolut nimic cu oamenii care au votat PSD din convingere sau din dragoste pentru elementele de stanga ale definitiei unui partid socialist.
Cand un parinte este intrebat despre ce isi doreste pentru viitorul copilului lui, spune cu ochii inchisi ca vrea sa ii fie bine si sa fie fericit. Fericirea nu consta numarul de case detinute, cai putere sub capota sau in saci fara fund si nici sa lasi capul plecat sau sa joci dupa iti spun altii. Aia e sclavie.
Parintele spune: “nu e frumos sa furi!”. Legea data spune ca pana la 200.000 lei nu mai e furt. Nu pentru toata lumea. E drept. Ca daca furi din casieria unui magazin nu e acelasi lucru. Cum le explica acesti parinti copiilor lor ceea ce se intampla in zilele nostre?
Poate eu nu vad the big picture si am nevoie de ajutor.
Am atatea sentimente amestecate in mine incat imi e greu sa astern idei coerente si care sa aiba o anumita cursivitate.
Sunt convinsa ca lectia strazii a fost invatata de toti copiii care au fost la protestele anterioare. Ei au invatat sa isi ceara drepturile cu argumente.
Copiii ne dau peste nas atunci cand ii invatam ceva si noi facem pe dos.
In marea aia de 150.000 toti am fost unitit de aceleasi convingeri. Am fost conectati cu alti oameni in tara datorita tehnologiei si toti strigam acelasi lucru. Suntem educati si inteligenti si stim sa vedem exact mesajul. Speculatiile si manipularile pentru a ne face sa ne pierdem focusul nu sunt luate in seama.
Eu nu inteleg cum niste oameni pot fi indiferenti la mizeria pe care o traiesc. Cum se resemneaza ca “oricum nu se schimba nimic”…Acest “oricum nu se schimba nimic” a adus schimbare. Ne-a teleportat inapoi in timp. Nu stiu daca ma poate convinge cineva de altceva dar sunt deschisa pentru argumente.
Acum, strada este puternica. Diseara va fi si mai puternica. Sunt convinsa de asta!
Nu imi explic cum oameni tineri si cititi sustin actiunile actualului guvern. Nu inteleg cum nu vor sa vada ca sunt mintiti si ca promoveaza minciuna. Nu inteleg multe. Voi continua acest post cu multe alte dileme de la fiecare zi de protest.
Poza este din seara de 1 februarie 2017! (Dan Mihai Balanescu)
3 februarie 2017
Aseara am iesit iarasi in strada. Cu toate ca, teoretic, am fost mai putini decat cu o seara inainte, am fost mai compacti si actiunile preotestatarilor au fost la fel de calme.
Jandarmeria a dat dovada de umanitate si se afla in piata pentru siguranta noastra. Nici macar ultrasii nu au mai reusit sa sparga/aresteze protestele asa cum au incercat cu o seara inainte.
Astazi este vineri. Vom iesi din nou. Si mai multi!
“Nu de aici nu plecam, nu plecam acasa!
Pana nu veti abroga ordonanta voastra!”
4 februarie 2017
Sambata petrecuta in oras. Imn cantat intr-un singur glas. Lume din ce in ce mai multa dupa pastila aruncata de seara de primul ministru. Ei nu au inteles ca nu ii mai crede nimeni. #rezistam
5 februarie 2017
Oameni din toata tara s-au unit in Piata Victoriei. “Desteapta-te romane”cantat pe 300.000 de voci. Moment de reculegere cu o liniste asurzitoare (tare buna expresia) pentru cei cazuti in decembrie ’89 si cei 64 de tineri decedati la Colectiv.
Momentul in care toata lumea si-a aprins lanternele telefoanelor a fost un moment de “lumina pentru romania”. Emotiile au umblat prin noi si au facut sa curga lacrimi de speranta, bucurie, apartenenta, fericire.
Tot astazi s-a incercat o contramanifestatie in fata Palatului Cotorceni. Oameni saraci, care nici nu stiau ce cauta acolo, strigau orice. Nu sunt de luat in ras, insa dupa 7 zile consecutive de iesit in piata, ca si cum ne-am duce la schimbul 3, cateva sute de oameni care striga “Jos Basescu!”cand presedinte e altu’devin penibili. Mai penibili ca ei sunt cei aflati in partidul de guvernare care inca nu inteleg ce li se intampla. Tot incearca sa invoce organizatii oculte insa fiecare miscare de strada ii loveste in moalele capului. Niciun partid nu a reusit sa scoata din casa atatia oameni. Deja nu mai e vorba de partide. E vorba de magariile pe care oamenii astia le fac.
Inca doare indiferenta unora. Maine tot in strada vom fi!
6 februarie 2017
Dupa 300.000 de oameni intr-o seara era greu de crezut ca ziua urmatoare se vor aduna tot atatia. Adevarul este ca suntem toti obositi si cand ajungem de la birou ne vine din ce in ce mai greu sa ne urnim. si totusi o facem. Iesim in piata. Nu numai ordonanta a fost buba. Oamenii astia sunt mincinosi. Au mintit cand au spsu ca se aduna pentru buget si au dat ordonante miseleste. Cine sa ii mai creada ca ar fi interesati de in binele comunitatii.
Asa ca iesim in continuare!
7 februarie 2017
De ziua mamaei mele am iesit la proteste. Am iesit chiar de 2 ori. O data cu Vladimir si apoi iesirea mai tarzie de adulti. Au fost putini oameni in piata fata de alte dati. Era din ce in ce mai frig. Batea vantul. Dar nu ne-am dat dusi acasa. In continuare, multi tineri, din pacate, nu stiu ce mai cautam in piata. Nu au inteles ca nu e vorba despre politica ci despre umanitate. este vorba despre niste valori moral ein care credem si care ne sunt incalcate.
8 februarie 2017
In seara asta a fost si viscol. A fost chiar greu sa plec spre piata. Chiar m-am aflat in situatia de fifty-fifty: sa vad revolutia la televizor sau sa merg sa o traiesc.
Pentru prima data in cele 9 zile de proteste am putu spune ca #rezist. M-am inarmat cu multe haine pe mine si am stat, am baut ceai cald, am strigat, am sarit, am simtit vibratia pietei.
Apoi am ajuns acasa si am vazut cum Presedintele a fost in mijlocul oamenilor de la Cotroceni. Acei oameni l-au intampinat cu huiduieli si injuraturi. Atitudinea de tipul: “lasa ca stim noi mai bine”. Daca pana ieri simteam mila pentru ei, astazi pot spune ferm ca au viata pe care si-au creat-o si ca actiunile la care sunt martori sunt doar consecinte ale comportamentului si consecintelor lor.
Sfidarea partidului de guvernare care invoca votul din 11 decembrie in conditiile in care ei nu voteaza este greu de descris in cuvinte.
Iesirea din sala la discursul Presedintelui este echivalenta cu huiduielile oamenilor de la Cotroceni.
Stiu ca bunicii mei, daca ar fi trait, nu s-ar fi purtat asa. Bunica mea, care era o femeie cu credinta in Dumnezeu, nu s-ar fi purtat asa. Ea oferea iubire nu ura si huiduieli. Era demna. A fost invatatoare in timpul comunismului si a avut interzis la multe lucruri. A fost saraca si aprecia fiecare bucata de paine. Nu ar fi primit niciodata bani pentru a-i fi cumparata optiunea sau opinia.
13 februarie 2017
Astazi este luni.
Zilele trecute nu am mai scris nimic chiar daca in fiecare seara faceam prezenta in piata. A fost un frig destul de greu de indurat insa nu puteam sa stau in casa.
Am 13 zile de iesit in fiecare seara. Am trecut de punctul in care simteam oboseala si acum e adevenit o obisnuinta. Mai ales cand am vazut pensionarii care stau in fata Palatului Cotroceni si fac liste. Tare trist!
Aseara, 12 februarie, cu toate ca nu au mai fost sute de mii de oameni in Bucuresti, ceea ce am reusit sa facem cei prezenti a fost extraordinar. Cu 2 zile in inainte tot au aparut comentarii legate de modalitatea in care va fi realizat acel steag uman. recunosc, ca nici eu nu credeam ca va iesi asa de bine. Ma bucur ca m-am inselat.
Cu toate ca la momentul la care ma aflam in piata ma consideram un ceva micut cu o hartie galbena in mana, dupa ce am vazut poza finala mi-a crescut inima. A fost dovada clara ca putin cu putin conteaza, ca daca fiecare crede in ceea ce face si isi urmeaza traseul, rezultatul final este unul cu semnificatie pentru toate lumea, ca atunci cand se unesc multe lucruri mici ansamblul este bine definit. Pentru asta sunt recunoscatoare si multumesc!
21 februarie 2017
Astazi este ziua in care actiunile noastre au dat rezultate. Ordonantele mult discutate si disputate au fost respinse/anulate/abrogate.
Este un mare plus si o mare realizare pentru tarisoara asta mica. Parca a fost un joc de tipul ratele si vantorii, sau ala care 2 echipe trag de un capat si altul al funiei pana cad unii in fund.
A fost tare greu, am facut cu randul in piata. Si asa vom face in continuare caci treaba noastra nu s-a incheiat. Am inghetat, ne-a degerat, ne-a nins, ne-a plouat si tot in strada am stat. Mai urmeaza! Rezistenta si persistenta se vor transforma in lupta. Nu suntem ciobanul din Miorita si nici nu ne resemnam. Luptam!