Reteta pentru crescut copii!

Cine nu si-ar dori? Macar atunci cand se naste copilul sa il primesti cu manual de instructiuni. Configurarea, update, upgrade, eventual plug and play.

Dar uite ca nu e asa! Nu iti spune nimeni ce si cum sa faci. Ma rog, exista neamurile sfatuitoate, vecinele, bagatorii in seama de pe strada, bonele din parc, bunicile de la locurile de joaca. Fiecare cu adevarul sau general valabil.

In primul an de viata ai schema de ghidaj. Un grafic ce se refera la greutate, lungime, dimensiunile fontanelei. Ideal este sa fie bucata aia de carne in grafic caci altfel te apuci si o indopi cu te miri ce pentru a ajunge acolo unde iti spune pediatrul. Asta e varianta simpla caci complicatul se duce la interior. Atunci incep primele framantari legate de greselile si invinovatirile personale. Simti ca nu esti in stare, iti dai cu pumnii in cap ca nu ai ascultat nu stiu ce matusa cand ti-a zis sa ii pui batista pe fata, iti rasuna in cap vocile care spun ca bebelusul e agitat pentru ca nu e botezat si tot asa.

166285_175919062428591_3363601_nTrece primul an si apoi incepe competitia achizitiilor. Aceasta se desfasoara la locurile de joaca. Fiecare parinte se lauda cu cate sarmale si ciorbe de fasole mananca cel mic. Cum vorbeste si merge singur inca de la 10 luni…de iti vine sa mergi acasa si sa bati si tu cocosul sa faca oua.

Uite asa am ramas in bula mea si eram singura mama nebuna care se dadea pe tobogane si care se dadea in leagan. Am fost si mai nebuna cand l-am lasat sa umble in 4 labe prin balti, dupa ploaie. “Luati-l, doamna, de acolo….(vazandu-mi privirea indiferenta continuau) ca vor si ai mei si eu nu ii las”. Problema lor, nu a mea!

L-am lasat descult la locul de joaca si toti copiii se descaltau si ei. L-am lasat sa manance nisip. L-am lasat sa faca multe “prostii” si am stat tot timpul langa el. Acum, la 7 ani, mi-a spus: “tu chiar ma lasi, ba ma si ajuti sa fac nebunii!”. sper sa fie la fel de deschis si la 14 ani si sa imi povesteasca despre prostiile pe care le face.

Cand eram mica, cred ca aveam vreo 10-12, am asistat la o discutie inteligenta  (acum o cataloghez imbecila) intre 2 femei adulte, mame implicate si atotstiutoare. Spunea una dintre ele ca avea 2 fete. Pe una a crescut-o “ca la carte” iar pe cealalta asa cum a considerat. Si a ajuns la concluzia ca fost cartea gresita caci prima fata se imbolnavea mai des.

La inceputul anilor 90 nu prea isi puneau oamenii intrebari existentiale, nu prea stiau ei de parenting si mergeau pe principiul: are ce manca, e imbracat, spalat curat…e bun. Acele vremuri si-au pus amprenta in asemenea fel asupra personalitatii noastre incat si astazi avem derapaje in ceea ce priveste metoda de crestere. Uneori, oricat de deschisi si cititi am fi, avem derapaje grave si ne agatam tot de solutii comuniste. Pentru ca nu avem reteta pentru ceea ce este nou si pentru ca acelea sunt singurele pe care le cunoastem.

535595_378777578809404_1628509051_nCopilul creste, are 2 ani, apoi 3 si jocurile se schimba. Reactiile lui se schimba. Sunt momentele in care am observat ca parintii imbratiseaza autoritatea violenta si palma la fund devine esenta educarii, reteta general valabila, solutia oricarei probleme. Sigur data viitoare nu va mai face la fel pentru ca ii e frica de palma, de durere, de lipsa iubirii. In niciun caz nu va mai face pentru ca a constientizat ca nu este un lucru in regula. Mandria parintilor creste, educatia si reteta cunoscuta da roade, copilul asculta in aparenta si dezvolta la interior mecanisme de fentare a autoritatii. Vorbesc din experienta. Experienta mea de copil mincinos, crescut cu teama de a nu se afla ce am facut, care facea multe tampenii pe ascuns.

Am ales metoda prin care pentru unii imi uscam gura de pomana. Treaba e ca asta cu explicatul si intelesul si aratatul nu are efect de pe o zi pe alta. Palma la fund sau trasul de ureche au efecte imediate si linistea parintilor vine instant. Jap-Jap, colt, pedeapsa,taci din gura si la revedere!

Perioade si perioade…ce sa le fac?

Si copilul tot creste si ajunge la scoala. La scoala (nu vorbesc despre gradinita- acolo e mai simplu) se intalnesc colegii de generatie. Unul cu palma la fund, altul mai tras de urechi, unii pedepsiti in 2 timpi si 3 miscari, altii care nu stiu ce e aia pedeapsa si de ce nevoie de ea cand poti explica, altii care provoaca si imping limitele, unii care dau cu pumnul cand sunt nervosi, unii deja se cunosc intre ei, altii isi vor pozitia de lider. Pana la urma se formeaza un grup. Neomogen caracterizat prin miscarea browniana. Ma gandesc ca tare greu trebuie sa fie pentru persoana care sta la catedra. Copii diferiti, crescuti dupa retete diferite, cu idei si preferinte diferite trebuie sa invete acelasi lucru. Dascalul trebuie sa gaseasca acelasi limbaj pentru mai multi receptori diferiti, printr-un singur canal de comunicare eficient. O adevarata provocare!

Si nici pentru perioada asta nu exista reteta. Fac o analogie cu locul de munca. La un loc de munca exista mai multi colegi, cu tipologii diferite, experiente de viata diferite, obiective si criterii de judecata diferite. Pentru aceeasi situatie data exista posibilitatea sa apara mai multe solutii. Oare este frumos sa le cerem copiilor sa adopte un anumit stil avand in vedere cele de mai sus? Frumos ar fi ca ei sa se poate adapta oricarei situatii!

Relatiile dintre copii sunt diferite. Unii se inteleg mai bine, altii mai putin bine. Reactiile parintilor la poznele scolarilor sunt similare: pedeapsa, vorba, corectie, confiscat lucruri, ascultat! Cand copilul tau este implicat intr-un incident este si mai greu. Ar trebui sa ai o bagheta magica menita sa astearna pacea, sa ploua cu stelute si praf aurit si a doua zi totul sa se reia de unde a ramas ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu e chiar asa! Bagheta magica poate fi folosita uneori- nu este eficienta in toate situatiile. Poznele nu sunt similare. Vorba aia: daca si a doua oara se face aceeasi greseala atunci e vorba de prostie. Nu exista reteta nici aici!

Mai am in minte o intrebare auzita intr-un film: dupa ce metoda iti cresti copilul? WOW! Si cand iese putin comportamentul din metoda si nu stii la ce pagina sa te uiti, ce faci? Daca nu reactioneaza copilul conform pasilor intermediari descrisi in manualul tau, ce faci? Un fel de csf? ncsf? O iei razna si te intorci la ceea ce cunosti!

12022586_1018111221553555_6236227108625628298_oReteta mea e simpla! Recunosc ca uneori mi se taie aluatul sau creste prea tare si da pe afara. Pun ingredientele din nou si tot la suport cu fericire ajung! Sper sa imi garanteze succesul si pentru perioada urmatoare! Dilemele si raspunsurile pre-adolescentei isi fac loc usurel si imi deregleaza putin feng-shui-ul.

Asa ca raman in bula mea si sunt responsabila doar de ea!

Ma intalnesc cu alte bule la fel de mici ca a mea, ma intalnesc si cu o bula mare cu mai multe balonase in ea!

Uneori cate un balonas mai iese din bula aia mare.

Alte ori niste bule intra in acel balon.

E loc pentru toate bulele! Fiecare cu reteta ei!

4 comments

  1. Draga Bianca, am inceput sa iti citesc postarile dintr-o intamplare. Sunt si eu mamica de baiat si ma regasesc in multe din ce spui. Am doua intrebari insa:
    1. Cum faci cu asteptarile? Cum iti calibrezi ceea ce astepti/iti doresti fata de realitate?
    2. Pare ca ai trecut printr-o despartire sau ceva dupa care incerci sa iti revii.. Desi nu spui explicit, este evident ca te-a macinat. Cum ai reusit sa redevii.. senina?
    Multumesc frumos & keep up the good work! 🙂

    1. Gianina, ce intrebari simple pui si totusi cu raspunsuri complicate. E tare greu sa formulez un raspuns coerent si sa fie satisfacator sau sa de tipul general valabil.
      Uneori e tare greu sa iti dai seama ce vrei de fapt. Iar lupta asta interioara macina. S-au schimbat multe in viata mea. Unele s-au schimbat tare greu de frica necunoscutului si din lipsa sigurantei. Mi-a luat ceva timp sa imi dau seama si sa constientizez capacitatea pe care o am desi imi demonstram asta in fiecare zi.
      Am reusit sa fac ordine cat de cat si ma dau jos din masti cu ajutorul unui psiholog. Mi-am readus la suprafata ceea ce conteaza cu adevarat pentru mine si mi-am identificat prioritatile.
      Legat de asteptari pot sa spun ca inca lucrez la aspectul asta. Asteptarile sunt ale mele si aleg sa nu mai proiectez asupra altora responsabilitatea lor. daca vreau ceva imi iau singura. Nu toti gandim la fel si am invatat ca fiecare are in spate un bagaj pe care il acceseaza inconstient in viata de zi cu zi. Motiv pentru care nu ma mai supar si nu mai pun la suflet caci stiu ca problemele nu sunt ale mele. Am reusit, cu exercitii, sa separ ce e al meu de ce al altora. “vorbeste despre mine omul asta sau despre el? e neputinta mea sau neputinta lui?”
      In ceea ce priveste seninatatea pot spune ca tot timpul imi spun in minte ca orice moment este trecator si ca oricat de tare ar durea el trece. Asa ca in loc sa stau sa ma consum acum, imi adun energiile sa ajung acolo unde e soarele de pe strada. Uneori, abia dupa ce trecem prin situatii grele si complicate ne dam seama de forta care zace in noi.

      1. Iti multumesc pentru raspunsuri. Sunt foarte intelepte 🙂
        Din pacate, pentru mine, exercitiile nu au functionat prea tare. Ce-i drept, nu prea am reusit sa ma tin de ele pentru ca imi cresc baietelul singura de cand avea 3 ani si timp de altceva nu am mai avut. Doar sa raman pe linia de plutire..
        Sper sa ne revenim si sa scoatem ce-i mai bun din noi 🙂

Leave a Reply