Nesimtirea la rang de arta! Creativitatea o prostie!

Zilele trecute a tot circulat pe Facebook, sau cum se spune la stiri pe o retea sociala, o poza cu o compunere scrisa de un copil. Nu stiu in ce clasa era copilul si mai putin important asta. Cert e ca acea compunere nu era compunere.

Fac o paranteza aici si spun ca aceeasi poza circula la inceputul fiecarui an scolar, de vreo 4 ani incoace. Tot pe acelasi Facebook. Deci e super distractiv in mintea multora.  Culmea  e ca multe persoane o distribuie ca si cum ar fi pentru prim data. Sau am eu multi prieteni si vad de mai multe ori.  Inchid aici paranteza ca ma aprind pe subiectul asta cu redundanta.

Revenim la compunerea in care trebuia povestita vacanta de vara. Subiect clasic la inceput de an scolar si tema pe care toti am avut-o cand am fost elevi. In poza cu pricina copilul isi exprima refuzul, pe o intreaga pagina, de a-si povesti vacanta de vara sub motivatia ca  nu e treaba nimanui ce a facut el si ca are dreptul la o viata privata si sunt sigura ca stiti detaliile; ameninta el pe acolo si cu CEDO (o avea vreun parinte avocat)

Din punctul meu de vedere, de mama, de om cu o anumita etate consider ca acel text nu este conceput de un copil (avand in vedere ca faza compunerilor se desfasoara in clasele primare). Vad in text rautatea unor parinti, revolta impotriva sistemului transmisa mai departe si transformand astfel copilul in mesager al dispretului fata de scoala in general. Si apoi ne mai miram de ce fac sau nu fac copiii la scoala.

In paralel cu aceasta situatie, tot pe Facebook, aflu ce i se intampla unui elev de clasa a 5 a care din pacate are mana dreapta imobilizata din cauza unei fracturi. Avand in vedere ca e dreptaci si nu poate sa scrie, doamna de romana il obliga sa scrie cu stanga. Mai mult, domnul de sport il obliga sa alerge…ca doar nu alearga in maini, nu? Relatarile mamei baiatului sunt in episoade si parca in fiecare zi i se intampla cate ceva, parca il ia sistemul la misto; este fortat sa faca anumite lucruri doar pentru ca nu are aceleasi idei cu cel de la catedra (desi parintii au semnat sa nu faca ora de religie este pus sa se roage cu toate ca el spune ca nu crede in asta), este rugat sa taca din gura pentru ca spune “numai prostii” la ora de engleza (prostiile fiind rostite in engleza si fiind legate de text).

Dreptul la opinie al copiilor este taiat inca din momentul in care deschid gura sa se exprime. Chiar nu exista timp in cele 50 de minute sa asculti ce vrea sa spuna un om? Chiar toate ideile trebuie sa fie identice ca asa a vrut poetul sa spuna? Poate un copil a vazut altceva in poet…mama ei de Miorita!

Si dupa aceasta intamplare ma duc cu gandul la compunere. Culmea e ca unora li s-a parut creativa treaba. Mie deloc! Cam asta e pe scurt!

Semanam vant, culegem furtuna!