Probabil va mirati si voi, asa cum o faceam si eu, cand va uitati la unii oameni si acestia erau calmi si abordau situatiile foarte analitic iar in final chiar daca feedback-ul era negativ nu faceau un capat de tara din asta.
Daca in trecut era o mare tragedie atunci cand nu imi iesea ceva acum lucrurile stau putin altfel. Tin minte cat am plans pentru ca nu am luat permisul de conducere din prima. Eram obisnuita sa muncesc si sa obtin. De fapt imi era rusine de ce o sa spuna lumea ca nu am luat din prima. Tocilara din mine luase 26 de puncte la examenul scris insa cu covrigul mai usurel. Si bine ca mi s-a intamplat asa ca cine stie ce prostii as fi facut in trafic. Atunci am plans, am dat telefoane, am asteptat sa fiu compatimita, am invatat in continuare sa nu cumva sa pic sala sa nu pot da traseul si tot asa. Exemple pot fi multe si fiecare dintre ele isi are originea intr-o intamplare din copilaria timpurie.
Ca adult am plecat la drum cu o serie de convingeri printre care una pe care o au foarte multi oameni (in zilele noastre si pe care o transmit si copiilor) si anume ca pentru a merita ceva trebuie sa suferi, sa muncesti, sa dai cu sapa, sa plangi, sa faci ceva sa platesti pentru acel lucru. Iei premiu iti iau bicicleta, iei peste 8 la teza iti iau sandale, ce ai facut ca sa meriti blugi? Lasa ca nici eu nu am avut si nu am murit. Mie nu mi-a dat nimeni de pomana. Eheee! Am o lista tare lunga si aici.
Si totusi ce treaba au toate astea cu zen-ul? Pai au! Ca avand atatea limitari si facand lucruri inconstient (pentru ca sunt intrate intr-un reflex) nu poti sa ai stare de bine. Logic: pai cum sa ma simt bine cand am atatea cheltuieli? Cum sa ma simt bine cand sunt stresata la job? Cum sa ma duc la coafor daca nu am reusit sa ating acel obiectiv? Io nu am bani sat rec strada si ma uit la filme. Apropo de prima intrebare voi povesti ceva intr-un post viitor.
Zen-ul nu vine de nicaieri! Nu vine nimeni la usa si iti ofera niste bine la kilogram sau la bucata. In orele de psihoterapie am invatat si am aflat de unde vin convingerile mele si cum unele dintre ele au contribuit la definirea valorilor si asteptarilor pe care le am pentru anumite aspecte ale vietii mele. Intelegand aceste lucruri am ajuns sa nu mai enervez pentru fiecare rahat si sa identific usor trairile actuale cu anumite momente traite cand eram mica. In felul acesta stiu ca de fapt este vorba despre cu totul si cu totul alta situatie fata de cea pentru care pana atunci actionam impulsiv.
Nu este nimeni responsabil pentru felul in care ne simtim noi si tot noi avem capacitatea de a schimba un gand. Multi oameni spun ca sunt apasati de ganduri negre si griji. Ce fac pentru a rezolva acest aspect? Nimic. Asteapta “sa se schimbe ceva” si apoi vad ei ce fac. Si uite asa sunt ca intr-o mare agitata in care valurile lovesc cand pietrele de pe dig, cand malul si niciodata nu ajung sa iasa din agitatia asta.
Unora le place sa astepte si in timpul asta de asteptare sa se planga pentru ca in mod sigur mai gaseste cel putin o persoana cu care sa empatizeze.
Depinde de noi cat de bine ne simtim. Vorba reclamei: te simti bine la interior, se vede la exterior!